Percheziții în România și alte patru state europene într-un dosar de trafic de persoane

Procurorii şi poliţiştii au făcut, luni, peste şaptezeci de percheziţii în judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi în Capitală, pentru destructurarea a patru grupări infracţionale specializate în trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani.
Alte douăzeci de percheziţii au fost făcute în Marea Britanie, Belgia, Elveţia şi Cehia, fiind vizate 52 de persoane, dintre care 35 vor fi duse la audieri.
Tot luni au avut loc percheziții în România și Franța, la traficanți de minori.
Perchezițiile vizează 120 de persoane pe teritoriul României și Franței din care peste 70 de  minori, cu vârste între 10 – 13 ani, implicați în această activitate, vor fi audiați în cursul cercetărilor cu privire la activitatea desfășurată.
Potrivit anchetatorilor, pe raza municipiilor  Iaşi și Roman s-a constituit o grupare infracţională specializată în comiterea infracțiunii de trafic de minori. Membrii grupării sunt bănuiți că și-ar fi exploatat proprii copii minori, cu vârste cuprinse între 10 şi 13 ani, determinându-i să comită furturi din buzunare, din genţi sau din incinta unor societăţi comerciale, bunurile fiind însuşite de membrii grupării. Minorilor li s-ar fi impus să fure constant, susținând în acest mod stilul de viață al părinților.