Plaja din Mamaia s-a surpat la doar un an de la terminarea lucrărilor. Marea a înaintat câțiva metri

Noua plajă din sudul staţiunii Mamaia a început să se surpe la nici un an de la terminarea lucrărilor, eroziunea părând să fie similară cu cea dinaintea lărgirii plajelor şi montarea de diguri de protecţie.
Sute de metri pătraţi de nisip au fost pur şi simplu înghiţiţi de mare în sudul stațiunii Mamaia, acolo unde o firmă olandeză, care a creat celebra insulă “Palmier” din Dubai, a refăcut, în cadrul unui proiect cu fonduri europene în valoare de 170 de milioane de euro, trei sectoare de plajă.
Autorităţile spun că fenomenul ar fi unul natural şi că s-a mai întâmplat, dar încă din 2016 existau suspiciuni că lucrările s-au făcut de mântuială în acea zonă.
Plaja din Mamaia s-a surpat
Acum, marea a înaintat câțiva metri și a înghițit deja o suprafață mare de plajă în sudul stațiunii Mamaia, scrie reporterntv.ro, iar coborârea nu mai este una lină spre apă, plaja având acum aspectul unui mal înalt care s-a surpat și continuă să o ia la vale.
Plaja din Mamaia s-a surpat - cum arata acum plaja
Administrația Bazinală Dobrogea Litoral transmite că până la începutul verii utilajele instituției vor readuce plaja la forma inițială. Prima etapă a proiectului de lărgire și consolidare a plajelor a costat 170 de milioane de euro, bani din fonduri europene. La finalul ei, litoralul a câștigat 42 de hectare noi de plajă.