Tatăl și fratele unui dealer de droguri aflat în arest, prinși când cântăreau cocaina în parcarea unui mall din Sibiu

Tatăl și fratele unui dealer de droguri aflat în arest au fost prinși de procurorii DIICOT când cântăreau 50 de grame de cocaina în parcarea mall-ului Promenada din Sibiu, pe care voiau să ia 3.700 de euro și 125 de comprimate de ecstasy care erau ștanțate cu simbolul “peace” și care urmau să fie vândute cu 5.000 de lei.
Edison și Grigore State tatăl și fratele lui Mathias State, arestat preventiv în 30 iunie pentru trafic de droguri, au vrut să vândă cocaină și etnobotanice, dar au fost prinşi în flagrant, la sfârșitul săptămânii trecute, de procurorii DIICOT Sibiu și polițiști de la Direcția de Operațiuni Speciale.
Potrivit DIICOT, tatăl și fratele dealerului de droguri voiau să vândă drogurile pentru 3.700 de euro și 5.000 de lei. La momentul la care cei doi cântăreau drogurile, procurorii au intervenit, i-au imobilizat și i-au percheziționat pe cei doi bărbați. Pe lângă cele 50 de grame de cocaină și 125 de pastile de ecstasy, anchetatorii au găsit la cei doi traficanți 12 plicuri albe în care erau fragmente vegetale de culoare maro, despre care procurorii cred că sunt tot substanţe stupefiante.


EXCLUSIV/ Decizia luată de Gabriela Cristea şi Tavi Clonda, cu puţin timp înainte să devină părinţi




În casa traficanților de droguri, procurorii au mai găsit un comprimat de culoare verde, muguri de canabis într-o pungă ascunsă într-un butoi de plastic de culoare albastră, două pacheţele din hârtie împăturite în care erau fragmente vegetale de culoare maro similare cu cele găsite acestora traficanților la flagrant. Procurorii au confiscat după percheziții 1.345 de euro şi 1.000 de lei.

“Afacere” în familie cu canabis și halucinogene “peace”


Procurorii au stabilit, în urma cercetărilor, că drogurile vândute de familia State fuseseră procurate şi ascunse de Mathias State, într-o casă din localitatea Şelimbăr. Pentru că a ajuns în arest preventiv și nu a mai putut să vândă drogurile, așa cum plănuise cu o altă persoană, Mathias State le-a spus fratelui și tatălui lui unde le-a ascuns, pentru ca aceștia să continue “afacerea”. Pentru a fi precis, Mathias State le-a făcut tatălui său o schiță detaliată, care a fost găsită de procurori la percheziții.
Două săptămâni au putut cei doi să gândească modul în care pot continua ce făcea Mathias State, înainte de a ajunge și ei să fie puși sub acuzare pentru aceleași fapte. Tribunalul Sibiu a decis arestarea tatălui traficantului și plasarea în arest la domiciliu a fratelui acestuia.


Mihaela Borcea a făcut public regimul cu care a topit grăsimea: "am reuşit să slăbesc brusc 8 kilograme..."


Loading...