Tili Niculae a luat o decizie importantă în privința aspectului ei fizic. Aceasta recunoaște că după nașterea fetiței ei, viața i s-a schimbat complet.
Tili Niculae a luat o decizie importantă și le-a mărturisit și fanilor
„De când a venit pe lume Sofisticata lucrurile s-au schimbat complet, dar mai ales după ce, corpul meu a trecut printr-un proces destul de neplăcut. 21 kg+, te rog nu căuta pe google! Nu e o fericire când toată viața ta știi că ai fost undeva pe la 53 de kg. Ca oricare dintre noi sau mă rog, ca marea majoritate, simțim că ne pierdem feminitatea. Devenim niște roboței. Noi, ‘piesele de rezistență de altă dată ne accesorizăm cu șlapi, tricouri, pantaloni scurți, numa, numa să alergăm după copilul și să îndeplinim zecile de taskuri pe care le avem de făcut.
Copilul, da, poate le dorească, căci a venit și vremea să spun: VRUTUL este LIBER, iar bărbații trebuie să fie implicați. Deși nu am avut probleme cu Popescu în privința aceasta, cu bucurie îți zic că, anul 2017, a fost primul an din viața mea de mamă când mi-am conștientizat feminitatea, când am avut să am grijă de mine și de dorințele mele”, a scris Tili Niculae pe blogul personal, care recent a pierdut o sarcină.
Recomandări
Robinetul cu bani de la buget: 269 de milioane de lei pentru organizațiile minorităților naționale. Ce deputați încasează bani și de la Parlament, și de la partid
Citește și:
Urmărește-ne pe Google News
FANATIK.RO
Stațiunea din România care s-a transformat peste noapte. E peste Mamaia în preferințele turiștilor pentru minivacanța de 1 Mai
Viva.ro
Alina Sorescu a răbufnit după imaginile cu Alexandru Ciucu și vedeta TV: "Adevărul iese întotdeauna la suprafață". Surprinzător ce s-a mai aflat
Libertateapentrufemei.ro
Cum a apărut Irina Columbeanu la școală, în Malibu! Irinel își imploră fiica să vină să-l vadă: «Să simt cumva că ai grijă de mine»
GSP.RO
Interviu cu „omul din umbră”. Conduce clubul din Superligă fără să fie președinte, finanțator sau patron: „Cum prefer să fiu numit? Simplu!”
FANATIK.RO
Horia Ivanovici, dezvăluiri în premieră despre Adiță Mititelu, după ce fiul patronului FC U Craiova s-ar fi “otrăvit” cu un pumn de pastile! Video emoționant
Știrileprotv.ro
Ce urmează să se întâmple pe front după ce Congresul SUA a aprobat un nou ajutor militar pentru Ucraina. Avertismentul ISW
Unica.ro
Românca Andreea Sasu și celebrul designer Philipp Plein au anunțat sexul copilului, într-o ceremonie spectaculoasă / FOTO
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Observatornews.ro
Ninge de ore bune la munte. La Rânca s-a aşternut deja un strat consistent de zăpadă, drumarii intervin cu material antiderapant
HOROSCOP
Horoscop 22 aprilie 2024. Capricornii sunt pe cale să respingă anumite responsabilități profesionale, pe motiv că îi țin departe de familie