Poate că zâmbetul fetiței cu părul șaten și ochi negri s-ar fi prefăcut într-o amintire dacă tatăl ei, Mihai Oniga (28 de ani), nu ar fi observat că micuța lui copilă suferă în tăcere. Lipsită de vlagă, din ce în ce mai palidă și fără poftă de mâncare, Mihaela părea că se stinge pe piciorușe.

”Tati, mă doare tare rău burtica!”, spunea plângând copila care, în felul ei, își implora părintele să o ajute. Disperat, omul  – tractorist forestier -, a încercat să obțină sprijin de la tânăra lui soție însă aceasta i-a îndrugat o poveste legată de o indigestie banală. ”Ciudat, nu a vrut să o ducem la doctor. Zicea să o lăsam, că-și revine. Înnebuneam când vedeam că fetiței îi e din ce în ce mai rău și poate să moară și ea nu face nimic”, ne-a povestit Mihai Oniga.

Atunci, bărbatul a devenit bănuitor, a ”descusut-o” pe micuță și i-a verificat fiecare părticică a corpului. Așa a descoperit ceva înspământător. În zona bazinului și a copaselor, Mihaela era vânătă, iar orice atingere, cât de ușoară, îi provoca dureri atroce. A urmat un drum la Spitalul din Vișeu de Sus și un transfer la Baia Mare, unde copila a fost operată în regim de urgență. Avea hemoragie internă, pierduse aproape un litru și jumătate de sânge, stomacul îi era plin de leziuni, pancreasul și mai multe coaste rupte. Un diagnostic terifiant care sugera un atac de o violență rară!

INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”
Recomandări
INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”

Micuța are coșmaruri

Ancheta procurilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a scos la iveală un fapt înfiorător: călăul micuței, cea care i-a sfărâmat trupul în bătaie a fost chiar mama ei, Adelina Viorica. ”În dosarul 466/P/2016 se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Din materialul de urmărire penală rezultă că minorul a fost agresat de unul dintre părinți”, ne-au comunicat reprezentanți ai procurorilor maramureșeni. De ce s-a năspustit cu atâta ură și violență asupra fetiței sale, încă nu se știe. Cert este însă că Mihaela a fost la un pas de moarte.

”Cu greu am aflat de la fetiță că mama ei a lovit-o cu pumii, cu picioarele și cu o bâtă. A bătut-o rău și apoi a învățat-o să mintă că a căzut de pe o scară din șopron. Soția mi-a recunoscut că a bătut-o, dar n-a zis de ce. Rudele noastre mi-au spus chiar că ea ar fi zis prin vecini că ar vrea să o omoare, să scape de ea!”, spune Mihai.

Copila, acum țintuită pe un pat de spital, cu trupul plăpând găurit de drene și perfuzii, este încă măcinată de amintiri ucigătoare, este încă bântuită de chipul schimonosit al mamei sale care a lovit-o cu cruzime până când i-a sfărâmat trupul firav. Îi spune părintelui său că are coșmaruri, și că își visează mama cum o bate. Medicii de la  Spitalului ”Marie Curie”, din Capitală o supraveghează atent și o pregătesc pentru o nouă intervenie chirurgială destul de complicată urmată, probabil, și de altele.

MApN anunță că a găsit „elemente ale unei posibile drone”, în Insula Mare a Brăilei. Imaginile surprinse de localnici | VIDEO
Recomandări
MApN anunță că a găsit „elemente ale unei posibile drone”, în Insula Mare a Brăilei. Imaginile surprinse de localnici | VIDEO

Cu copilul bătut, fără serviciu și fără bani

Mihai Oniga, tatăl fetiței, a abandonat totul în orașul natal Vișeu de Sus – unde s-a întâmplat nenorocirea -,  și și-a mutat viața în salonul unde micuța lui e internată. ”Dorm cum pot pe un scăunel lângă patul ei. Nu știm cât o să stăm aici. Am lăsat lucrul, am lăsat tot. Doar să-mi salvez fetița”, spune omul ale cărui resurse financiare s-au cam terminat. În condițiile în care bărbatul care-și veghează copila zi și noapte nu mai are nici o sursă de venit, orice ajutor venit de la oameni cu suflet este de mare ajutor. Cei care cred că pot dona orice sumă sunt rugați să o depună în contul IBAN RO38BTRLRONCRT0362936501 – cod client 3629365, deschis pe numele Oniga Mihai.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
FANATIK.RO
Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Viva.ro
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
FANATIK.RO
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Unica.ro
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Observatornews.ro
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI