Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „Se uită după fundul sau sânii altor femei de faţă cu mine. E ok să permit aşa ceva?”

De când lumea si pământul, sexul şi, mai ales, iubirea generează bătăi de cap şi încurcături, căci mintea nu se pune cu inima sau cu instinctele primare. În cea mai mare parte a situaţiilor create, un sfat sau simpla rostire a problemei pot aduce rezolvări. Pentru asta există Adela, gata să te asculte şi să te ajute să vezi lucrurile mai clar.
Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.

Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.


Dragă Adela,
Mă numesc Mihaela și am o relație de 3 ani (anul acesta împlinim patru ani). Am 21 de ani.
Anul trecut, în decembrie, ne-am mutat împreună. Aş vrea un sfat sau o părere de ce când nu sunt în preajma lui mă simt o femeie frumoasă şi când sunt cu el de exemplu la un eveniment gen nuntă, mă simt în minoritate.
El se gândeşte la un viitor alături de mine, dar de multe ori îmi da impresia că doar mă amăgeşte. Adică îl observ când se uită după fundul sau sânii altor femei de faţă cu mine. E ok să permit aşa ceva? Ce ar trebui să fac sau să-i spun în privinţa asta? Am impresia că de multe ori nu mă bagă în seama când îi mai spun despre anumite aspecte legate de el şi cum mă respectă pe mine. Se poate în timp ce locuieşte cu mine să se gândească la o altă femeie?!

Adela răspunde:


Dragă Mihaela,
Transformările despre care vorbești apar în mod firesc în cadrul unei relații de cuplu în care cei doi locuiesc împreună, dorm în același pat și fac cam toate lucrurile împreună. E ca și cum ai pune un plus și un minus împreună. Știi ce ce întâmplă? Dă zero. Dispare polaritatea. E exact ca atunci când amesteci două lichide, unul rece și celălalt fierbinte: ajung să aibă amândouă aceeași temperatură. Nu mai există nicio diferență, nimic care să-i atragă. Mai mult, încep să se respingă. De aceea se uită iubitul tău după alte femei: pentru că își caută o pereche, ceva care să fie diferit, ceva care să creeze o tensiune. Tu deja ești prea mult ca el, te cunoaște prea bine și nu mai are nicio surpriză din partea ta. Când tu te simți copleșită, el percepe aceasta în mod subconștient.
Ce trebuie să faci tu? Să-ți creezi un spațiu personal în care să te dezvolți independent de el. Mai dormiți și separat din când în când. Mai fă-ți și tu un program separat de el din când în când. Cultivă relații de prietenie cu persoane care nu sunt și prietenii lui. Să nu știe sigur la ce să se aștepte din partea ta. Să fie tulburat măcar puțin când se gândește la tine. Și, dacă se mai uită uneori și la sânii altora, asta e, n-ai cum să oprești natura masculină, e ceva firesc. Uite-te și tu cu el, fă o glumă.
Dacă el susține că are planuri pe termen lung cu tine, foarte bine. Bărbatul ținut cu forța nu mai știe cum să fugă. Nu te transforma într-o mamă cicălitoare pentru el, pentru că va aștepta de la tine doar să-i dai de mâncare și să-i speli rufele, iar dragoste și înțelegere va căuta în altă parte. Învață să ai încredere în tine, iar el va veni singur după tine, fără să-l chemi tu.

Loading...