Angelina Jolie și Gwyneth Paltrow printre victimele lui Harvey Weinstein. Soția producătorului a anunțat că l-a părăsit

Angelina Jolie și Gwyneth Paltrow sunt cele mai recente actrițe care susțin că au fost hărțuite sexual de producătorul de la Hollywood, Harvey Weinstein. Ambele au spus că incidentele au avut loc la începutul carierei lor, scrie BBC News.
Cele două se alătură unui șir de actrițe care îi acuză pe Weinstein de hărțuire. Marți, el a negat acuzațiile.
Paltrow și Jolie au confirmat acuzațiile aduse producătorului. Jolie a spus într-un e-mail: "Am avut o experiență neplăcută cu Harvey Weinstein în tinerețe și, ca urmare, am ales să nu mai lucrez cu el și să-i avertizez pe alții atunci când au făcut-o. Acest comportament față de femeile din orice domeniu și orice țară este inacceptabilă".
Gwenyth Paltrow a afirmat că, după ce Weinstein a ales-o să joace rolul principal în Emma, producătorul a chemat-o în camera sa de hotel, unde și-a pus mâinile pe ea și s-a oferit să-i facă masaj în dormitorul său. "Eram un copil, am rămas înmărmurită", a declarat ea pentru The New York Times.
Ea a spus că i-a spus iubitului ei de atunci, Brad Pitt, despre incident și acesta l-a înfruntat pe Weinstein. ”Am crezut că mă va concedia”, a spus ea.

Soția l-a părăsit în urma acuzațiilor


Între timp, soția lui Weinstein, designerul Georgina Chapman, a declarat că l-a părăsit ca urmare a acuzațiilor care i se aduc și pe care le consideră extrem de grave.
"Mi se rupe inima pentru toate acele femei care au suferit enorm de pe urma acestor acțiuni care sunt de neiertat”, a declarat Chapman pentru revista People. În vârstă de 41 de ani, Chapman este fondatoarea brandului Marchesa. Ea și Weinstein, în vârstă de 65 de ani, au doi copii împreună.
Celebrul producător de la Hollywood a fost de asemenea concediat de prorpia companie ca urmare a acuzațiilor de hărțuire sexuală care i se aduc.
Mai multe personalități de la Hollywood, printre care Meryl Streep, Kate Winslet și Judi Dench s-au implicat în scandalul sexual de la HollywoodMeryl Streep este una dintre actrițele care a luat poziție în scandalul momentului de la Hollywood. Reacția ei era una extrem de așteptată, având în vedere că vedeta l-a comparat pe producătorul Harvey Weinstein cu “Dumnezeu”, în discursul ei pe care l-a susținut la Globurile de Aur, când a primit premiul pentru “cea mai bună actriță” pentru interpretarea lui Margaret Thatcher în pelicula “The Iron Lady”.
Și fostul președinte al Statelor Unite, Barack Obama și soția sa, Michelle, au reacționat la acest scandal, dat fiind faptul că fiica lor cea mare, Malia, a lucrat ca intern la Compania Weinstein din New York. Soții Obama s-au declarat ”dezgustați de știrile despre Harvey Weinstein" și au transmis că "salută curajul femeilor care au vorbit".
Și Hillary Clinton a reacționat ca urmare a știrilor legate de producător. Ea a spus că a fost "șocată și înspăimântată" de dezvăluirile despre Weinstein, care a donat sume importante de bani pentru campania sa prezidențială din 2016
Loading...