Ce trebuie să faci în caz de cutremur. Sfaturile care îți pot salva viața

Tu știi ce trebuie să faci în caz de cutremur? Circa 80% dintre români nu ştiu cum să reacţioneze în cazul unui seism, iar cei mai mulţi dintre ei ar lua decizii care s-ar putea dovedi fatale sau ar îngreuna intervenţia salvatorilor, potrivit unui studiu recent.
Ce trebuie să faci ca să nu tremuri la cutremur? Pe lângă măsurile necesare pregătirii şi amenajării locuinţei în eventualitatea unui seism, respectiv cele legate de comportamentul ce trebuie adoptat înaintea, în timpul şi după producerea cutremurului, foarte importantă este şi cunoaşterea şi însuşirea măsurilor de siguranţă în ceea ce priveşte sursele de gaze naturale şi electricitate.
Astfel, fiecare cetăţean trebuie să se asigure că ştie de unde se întrerupe alimentarea cu gaze naturale şi cu energie electrică, trebuie să se asigure că sistemele de încălzire (centrala termică, boilerul, soba, radiatoare electrice, etc.) sunt montate corect şi solid fixate, astfel încât în caz de cădere sau răsturnare să nu rupă conductele de gaz, să nu atingă instalaţiile electrice sau să aprindă materiale inflamabile.
De asemenea, să se asigure că articolele inflamabile şi produsele menajere chimice sunt depozitate departe de sursele de căldură şi în locuri în care nu se pot răsturna.
Totodată, în cazul în care se constată scăpări de gaze, se închide robinetul de alimentare cu gaze, se deschide fereastra şi trebuie chemată echipa de intervenţie a distribuitorului de gaze natural. De asemenea, cetăţenii nu trebuie să se apropie la o distanţă mai mică de 20 metri de liniile electrice căzute sau suspendate deasupra solului şi nu trebuie să permită altor persoane să se apropie.
De asemenea, fiecare cetăţean trebuie să stea departe de orice obiect care ar putea atinge cablurile: un gard, un copac, o clădire, o maşină şi trebuie folosită lanterna pentru iluminat, nu lumânările care pot provoca explozie sau incendiu.


Lia Olguța Vasilescu vs Gabriela Cristea, pe tema indemnizațiilor pentru mame. Ce mesaje și-au transmis ministrul și vedeta de televiziune


Loading...