Ce trebuie să știi dacă mergi în China: Biletele pentru intrarea în „Orașul Interzis” se pot procura doar online

Cel mai căutat obiectiv turistic din Beijing, Muzeul Palatului sau Orașul Interzis, a desfiinţat, pur și simplu, casele de bilete. Astfel, începând de azi, toate biletele de acces sunt vândute doar pe Internet, în limita maximă de 80.000 pe zi.
Biletele puse la dispoziţie pentru azi, 11 octombrie 2017, au fost vândute în numai două ore, anunță pe contul lui de Facebook, ziaristul Dan Tomozei. Potrivit administratorilor obiectivului turistic Orașul Interzis, vânzarea online a biletelor a început la sfârşitul lunii septembrie 2011, când au fost vândute doar 287 de bilete, pentru ca în luna august 2017 să se ajungă ca 77% dintre bilete să fie rezervate online. Limitarea numărului de vizitatori zilnici, la 80.000, a fost impusă, începând din luna iunie 2015, ca urmare a necesităţii de a proteja palatul imperial. Recordul absolut al numărului de vizitatori a fost înregistrat la data de 2 mai 2014, când au fost vândute peste 120.000 de bilete-mai scrie Dan Tomozei.
Așadar, dacă pleci în China și vrei să vizitezi Orașul Interzis, achiziționează-ți din timp biletul, online, altfel nu ai nicio șansă de a vizita cel mai important obiectiv turistic din această țară.
Citește și: China pregătește revoluția anti-Tesla. Cel puțin 10% din autoturismele vândute în statul asiatic trebuie să fie electrice din 2019
 
Loading...