Cel mai puternic bancher din lume spune că Bitcoin este o ”fraudă” și o ”bulă” creată din nimic care se va sparge

Bitcoin este o ”fraudă” și o bulă similară celei a lalelelor, din secolul al 17-lea, care se va sparge, a declarat Jamie Dimon, șeful celei mai mare bănci americane, JPMorgan, conform Reuters.
Aceasta este a șasea cea mai mare bancă din lume, cu active de 2.490 miliarde de dolari, dar este cea mai mare în funcție de capitalizare, cu o valoare de 319 miliarde de dolari.
Vorbind la o conferință în New York, Jamie Dimon a spus: ”Moneda (virtuală) nu va funcționa. Nu poți avea o afacere unde oamenii pot inventa o monedă din nimic și să crezi că oamenii care o cumpără sunt chiar isteți”.
Dimon a mai spus că dacă traderii băncii pe care o conduce ar tranzacționa monede virtuale, i-ar concedia imediat, pentru că este împotriva regulilor și pentru că este periculos.
Comentariile celui mai puternic bancher din lume vin în contextul în care valoarea Bitcoin a crescut de patru ori din decembrie până acum, până la 4.100 de dolari pe unitate. Recent, însă, valoarea sa a mai scăzut din cauza zvonurilor că China ar putea interzice vânzarea de monede digitale pe piețele sale.
Creșterea vine ca urmare a folosirii tot mai accentuate și a faptului că mulți oameni din Asia au început să investească în Bitcoin, moneda digitală fiind văzută drept o modalitate alternativă de economisire, în condițiile în care dobânzile obținute la depozitele bancare sunt foarte mici sau chiar negative.
În privința folosirii, un canton din Elveția tocmai ce a anunțat zilele trecute că va accepta plata taxelor în Bitcoin.

”Demoncratizarea banilor”


Pe de altă parte, avantajul Bitcoin este că moneda digitală este controlată de către public, nu de către un stat sau o bancă centrală. Bitcoin a fost lansat în 2009, iar acesta folosește elemente de criptografie.
Acesta a fost ”inventat” de enigmaticul Satoshi Nakamoto. Nemulțumit de faptul că băncile centrale din întreaga lume scădeau dobânzile și depreciau monedele naționale în toiul crizei economice, Nakamoto a venit cu ideea de a inventa o monedă care să nu fie sub controlul băncilor centrale pentru a nu fi ”sărăciți” cei cu economiile în depozite bancare.
Mai exact, toate tranzacțiile sunt înregistrate în așa-numitul ”blockchain”, care reprezintă un ”lanț” ale cărui ”zale” consemnază toate tranzacțiile efectuate.
Acestea sunt verificate de o rețea de calculatoare, care trebuie să rezolve o serie de calcule complexe. Calculatoarele nu se află într-o locație centrală, ci fiecare utilizator își poate folosi propriul calculator. Rezolvarea de probleme matematice previne frauda.
De asemenea, cantitatea de monede este limitată, tocmai pentru a prezerva valoarea, spre deosebire de băncile centrale din întreaga lume, care pot porni oricând ”tiparnița” de bani. Cantitatea totală de Bitcoin este limitată la 21 de milioane de unități, din care 16,5 milioane erau deja ”minate” până sâmbătă.
O altă caracteristică a Bitcoin este că tranzacțiile sunt anonime, adică nu se știe între cine și cine se fac.
Cine este Satoshi Nakamoto nu a putut fi stabilit niciodată în mod clar.

Transfer de bani


În fapt, adevărata valoare a Bitcoin este că permite evitarea sistemului financiar internațional. Este ca un fel de PayPal cu valoare.
Dacă băncile au evitat Bitcoin, nu același lucru se întâmplă și cu entuziaștii din domeniul tehnologiei, scepticii care nu au încredere în politicile monetare ale statelor din lumea largă și speculatorii.
”Fie că vrem, fie că nu, oamenii vor expunere la Bitcoin”, a spus la aceeași conferință și Edward Tilly, președinte și director general al CBOE Holdings Inc, o bursă de tranzacționare.
Numai că băncile sunt reticente cu privire la Bitcoin din cauză că acesta este folosit și pentru activități ilegale și spălare de bani.

”Bula lalelelor”


De asemenea, Dimon a zis că bula se va sparge. ”Este mai rău decât bulbii de lalele”, a spus șeful JPMorgan, referindu-se la una dintre cele mai faimoase bule economice din istorie, derulată în anii 1600.
Pe de altă parte, JPMorgan și multe alte bănci investesc în blockchain. Acesta este ”lanțul” care înmagazinează toate tranzacțiile în bitcoi, iar operațiunile sunt derulate de calculatoarele fanilor din rețea.
Dimon a prezis și pierderi mari pentru cei care investesc în Bitcoin. ”S-ar putea întâmpla când ajunge la 20.000 de dolari pe unitate, dar la un moment dat se va sparge”, a punctat el.
”În mod onest, sunt șocat că nimeni nu vede (Bitcoin) pentru ceea ce este”, a conchis bancherul.
Loading...