Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 2 - 8 septembrie 2017. Lună Plină în Pești. Marte va intra în zodia Fecioarei

Berbec

Pe 2 septembrie, continuă stările de încordare și efort pentru a face față provocărilor profesionale instalate cu o zi în urmă. Nativii se pot confrunta cu constrângeri și limitări. Între 2 septembrie, după ora 23:07', și 5 septembrie dimineața, întâlniri neașteptate cu persoane importante sau interesante care pot interveni în viața și activitatea nativilor în chip autoritar. Cei tineri pot cunoaște persoane speciale, pe care le admiră și de la care vor avea ce învăța. Dinamică specială a relațiilor afective care pot cunoaște momente de suspans. În general, Berbecii vor fi plini de ambiție și inițiativă ori de câte ori va fi vorba să cucerească o femeie; provocarea va fi trăită intens. Între 5 septembrie, după ora 08:29', și 7 septembrie după-amiaza, dorință de calm și stabilitate sau de mai multă ordine în viața personală. Totuși, ținând cont că, în ziua de 6 septembrie, va avea loc faza de Lună Plină în Pești, pe axa caselor VI-XII, se poate anticipa că nativii vor fi obligați să se aplece cu mai multă sârguință asupra sarcinilor de serviciu. Din punctul de vedere al sănătății, va fi un moment prielnic pentru activitățile ce impun efort fizic, rezistență nervoasă și un psihic stabil care să le permită nativilor să lucreze sub presiunea unor termene de predare sau a unor exigențe speciale. În acest sens, îi va ajuta și planeta Marte care, pe 5 septembrie, la ora 12:35', va intra în zodia Fecioarei și le va da un plus de metodă și răbdare ori de eficiență în demersurile practice. Între 7 septembrie, după ora 15:02', și 8 septembrie, revenire a provocărilor în plan profesional care îi vor obliga pe Berbeci să se angajeze într-o competiție. Etapă partenerială delicată, marcată de ostilități, opoziții și neînțelegeri sau de incapacitate de a reglementa relațiile contractuale, destabilizate de factori mai puțin obișnuiți. Artiștii și sportivii vor avea succes sau posibilitatea să se afirme în străinătate.

 

Taur

Pe 2 septembrie, unii nativi se vor lupta cu ideile care se dovedesc a fi adevărate bariere în calea progresului personal, profesional sau social. Unii încă nu au înțeles prea bine despre ce e vorba, alții, care s-au trezit la realitate, nu știu ce să pună în locul lor, evenimentele luându-i oarecum pe nepregătite. De aici și teama de a acționa în necunoștință de cauză, ceea ce lor, firi cumpătate, li se parte un risc prea mare pentru a și-l asuma sau chiar un comportament hazardat. Între 2 septembrie, după ora 23:07', și 5 septembrie dimineața, premizele socio-profesionale sunt puse într-o ecuația dificilă de condiționările care vin din partea rudelor (mai ales a părinților) și care îi pun în dificultatea de a lua decizii în deplină libertate de acțiune și conștiință. Între 5 septembrie, după ora 08:29', și 7 septembrie după-amiaza, relațiile cu prietenii și cei dragi vor fi în prim-planul atenției lor, mai întâi din perspectiva opoziției Soare/Neptun, apoi din cauza Lunii Pline, din 6 septembrie, care se va produce pe axa caselor V-XI și care le va radicaliza sentimentele și reacțiile, făcându-i să se exprime clar și răspicat chiar dacă, unora, nu le va plăcea nici tonul nici conținutul afirmațiilor rostite. Al treilea factor astral, va fi planeta Marte care, din 5 septembrie a.c., va tranzita zodia Fecioarei și-i va transforma pe nativi în niște persoane care vor măsura umbra visului și vor cântări greutatea surâsului. Această manie a preciziei și a concretului le poate fi însă de folos celor care se află în stadiul de a finisa și a aduce ultimele corecturi unui proiect artistic. Între 7 septembrie, după ora 15:02', și 8 septembrie, Taurii ar putea fi obosiți, nervoși, lesne iritabili. Întreaga săptămână, gândurile și preocupările lor vor fi axate pe posibilitatea de a valorifica niște oportunități și de a-și spori averea prin inteligenta administrare a casei, a patrimoniului sau a averii.

 

Gemeni

Pe 2 septembrie, mici restricții financiare sau complicații materiale, mai ales dacă obținerea lor depinde de (bună)voința cuiva. Între 2 septembrie, după ora 23:07', și 5 septembrie dimineața, comunicarea, schimbul de informații va sta sub semnul unor reacții autoritare pe care nativii tind să le adopte în dialogul cu persoanele apropiate (frați, vecini) sau cu reprezentanții unor instituții. Deși, teoretic, deplasările ar trebui să le aducă Gemenilor noroc sau plăcere, practic, ar putea interveni schimbări de ultim moment cu privire la ziua, ora sau la condițiile respectivei călătorii. Între 5 septembrie, după ora 08:29', și 7 septembrie după-amiaza, se va pune problema funcției, a realizării profesionale; nu toate dorințele sau așteptările Gemenilor vor putea fi rezolvate o dată cu acceptarea unei propuneri de lucru (colaborare). De multe ori, pe fondul condițiilor puse de ofertanți, nativii vor ezita să accepte o responsabilitate, încurcându-se în ipoteze și analize, mai ales din 5 septembrie, când Marte va intra în zodia Fecioarei și-i va transforma în niște „maeștri ai despicării firului în patru”. În ziua de 6 septembrie, la ora 10:52', va avea loc Luna Plină în Pești, care va influența casa familiei, a domiciliului, a averii și a casa ridicării în rang, pe fondul unei posibile dezamăgiri legate de funcție (serviciu, în general) provocate de opoziția Soarele/Neptun. Între 7 septembrie, după ora 15:02', și 8 septembrie, relațiile cu prietenii și cu cei dragi vor suferi pe de urma unui fel nedrept sau nejustificat de a gândi și răspunde sentimentelor nativului al cunoscuților care pot da dovadă de egoism sau de indiferență. Nota generală a săptămânii va fi dată de forma mentală bună în care se vor afla cei care vor susține examene, care nu se vor avea emoții și vor fi stăpâni pe ei. Totuși, până pe 6 septembrie, când Mercur, Guvernatorul lor va reveni la mersul directv sunt de evitat controversele și disputele deschise.

 

Rac

Pe 2 septembrie, relațiile parteneriale nu evoluează cu lejeritate; o constrângere, o reticență, o îndoială ori un spirit autocritic excesiv îi pot face pe Raci să nu-și ducă intențiile până la capăt, să ezite, să renunțe în ultima clipă, să amâne. Între 2 septembrie, după ora 23:07', și 5 septembrie dimineața, cavalcadă de idei, gânduri, sentimente, trăiri, intenții și fapte cărora nativul va trebui să le dea curs. Această avalanșă de evenimente poate avea însă și un sfârșit fericit, (un venit în plus, de exemplu) dar, pentru asta, trebuie să ia deciziile necesare și, mai ales, să contracareze pericolele sau complicațiile care se anunță la locul lor actual de muncă. Între 5 septembrie, după ora 08:29', și 7 septembrie după-amiaza, universul interior, populat de vise, idealuri, speranțe, dorințe de evoluție, va fi pus la încercare. Unii vor trece printr-un moment de descumpănire, în fața unei situații fără speranță. În plus, pe 5 septembrie, la ora 12:35', Marte va intra în zodia Fecioarei, ceea ce la va tempera multe dintre reacțiile pătimașe care ar putea fi stârnite cu prilejul Lunii Pline din Pești, care va avea loc în ziua de 6 septembrie, și care va influența axa celor două case ale comunicării (III și IX), instalând un moment al măsurii și al rațiunii ori al pragmatismului necesar în fața utopiilor (fanteziilor?) personale. Între 7 septembrie, după ora 15:02', și 8 septembrie, opțiuni radicale, de tipul ori/ori, generate de interesele majore de viață sau de situațiile familiale, particulare, cu care se confruntă nativii din Rac, multe dintre ele, născând crize interioare (furie în fața neputinței, deznădejde, lipsă de perspectivă). În ciuda acestor influxuri tulburi, din 6 septembrie, demersurile (deplasări, dialoguri, cereri, petiții, memorii, audiențe) făcute cu scopul de a lămuri, îndrepta și coordona o activitate, vor fi justificate și oportune.

 

Leu

Pe 2 septembrie, răstimp anevoios la locul de muncă (volum mare de sarcini de serviciu, defecțiuni în procesul muncii; stricarea unui utilaj, absența materiei prime sau a pieselor de schimb, de exemplu). Între 2 septembrie, după ora 23:07', și 5 septembrie dimineața, relațiile parteneriale vor intra într-o etapă nouă, în primul rând din cauza plecării planetei Marte din zodia Leului, ceea ce va estompa mult voința și ambiția ori spiritul exigent al nativilor. Leii se vor purta mai „domol”, vor fi mai înțelegători deși, pe fond, nu vor abandona nici un principiu de viață și activitate. Între 5 septembrie, după ora 08:29', și 7 septembrie după-amiaza, faza Lunii Pline în Pești (care se va produce în ziua de 6 septembrie), va avea un impact puternic asupra celor două case ale banilor și avantajelor materiale, înlesnind o mulțime de măsuri de mai mică sau mai mare importanță pentru veniturile sau stabilitatea lor economică. După un prim moment de descumpănire sau de dezamăgire, ei se vor replia și vor găsi resursele pentru a se alinia exigențelor, luând în calcul desfășurarea unei activități retribuite, nu spectaculos, dar suficient, decent și, mai ales, necesar în acest moment. Marte, în tranzit prin zodia Fecioarei, îi va face rezonabili, pragmatici și harnici ori responsabili. Între 7 septembrie, după ora 15:02', și 8 septembrie, perioadă bună și intensă: se vor alcătui nu mai puțin de șaisprezece trigoane care vor construi numeroase trigoane regale pe semne de Foc, ceea ce reprezintă un uriaș potențial astral. Unii Lei vor reuși să înfrângă niște obstacole personale (reticențe, orgolii, prejudecăți) și se vor implica în activități sau preocupări care le vor aduce succesul și satisfacția pe care, acum, nu le întrezăresc. Depinde de „măiestria”, subtilitatea și abilitatea fiecărui nativ de a risipi situațiile incomode în relațiile de cuplu și de a se împăca cu cei dragi, inclusiv cu copiii.

 

Fecioară

Pe 2 septembrie, persoanele născute în zodia Fecioarei vor simți nevoia să facă ordine în atașamentele sexuale și în relațiile sentimentale. Chiar și părinții născuți în Fecioară, vor medita asupra necesității de a schimba strategia în privința creșterii și educării copiilor, adaptându-se la nevoile vârstei acelora sau renunțând la vechea atitudine care nu a dat rezultate. Între 2 septembrie, după ora 23:07', și 5 septembrie dimineața, preocupările cotidiene s-ar putea concentra pe sectorul sănătate. Planetele în tranzit prin casa a XII-a, a bolilor lungi sau cronice, le pot pune probleme în plus celor care au o deja suferință organică legată de inimă, coloană vertebrală, ochi și sistem vascular. În altă ordine de idei, unii nativi pot avea parte de așa-numitul „noroc ascuns”: o șansă, o oportunitate, un factor de protecție personală se va afirma ca un element de noutate, mai greu explicabil pe cale rațională. Pentru scurt timp, după 6 septembrie, informațiile utile și avertismentele vor veni pe „discrete”. Între 5 septembrie, după ora 08:29', și 7 septembrie după-amiaza, relațiile parteneriale pot trece prin crize de acomodare, de înțelegere, de acceptare. Stilul și metoda de lucru a partenerilor îi poate dezamăgi, pe 5 septembrie, pe unii. Provocați de tranzitul planetei Marte prin zodia Fecioarei, nativii se vor simți obligați să intervină și să readucă lucrurile la ordinea lor firească. Un început se poate produce în toate tipurile de activitate, colaborare sau conviețuire pe fondul schimbărilor generate de forța Lunii Pline din Pești, care va opera pe 6 septembrie, pe axa caselor I/VII, context astral care va avea darul să smulgă vălul de incertitudine și confuzie ce plana asupra unor oameni sau împrejurări. Între 7 septembrie, după ora 15:02', și 8 septembrie, decizii și hotărâri bruște luate pe fondul unor enervări de moment sau al unor concluzii la care Fecioarele au ajuns în urma unor dezvăluiri intenționate ori întâmplătoare.



Loading...