LIBERTATEA TE AJUTĂ: Amenda prescrisă apare în cazierul judiciar? Avocatul răspunde

 

Trebuie făcută distincţia între cazierul judiciar şi cel fiscal. În cazierul judiciar sunt înscrise menţiunile privind infracţiunile comise şi sancţiunile penale aplicate.

Prin urmare, numai amenzile penale apar în cuprinsul unui certificat de cazier judiciar, cele aplicate de procuror sau de instanţa de judecată în cadrul unui dosar penal. Dacă este vorba despre amenzi contravenţionale, de exemplu aplicate de Poliţia Rutieră sau de controlorii RATB, etc., acestea vor figura în evidenţele cazierului fiscal al fiecărei persoane.

În niciunul dintre cazuri nu există posibilitatea legală a “secretizarii” unei amenzi, nici în cazierul judiciar, nici în cel fiscal. O astfel de tentativă ar însemna săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale şi se pedepseşte penal. Chiar dacă a intervenit prescripţia, amenzile încă figurează în cazier, de regulă. În cazul amenzilor penale, operează reabilitarea de drept în termen de 3 ani de la dată achitării sau prescrierii amenzii.

În acest moment, amendă ar trebui radiată din oficiu din evidenţele cazierului judiciar, dar se poate realiza şi la cerere. Nici amenzile contravenţionale nu se radiază din oficiu din evidenţele cazierului fiscal dacă s-au prescris, ci trebuie făcută o solicitare în acest sens.

Procesul lui Vlad Pascu: cererea de abținere a judecătoarei, respinsă de Judecătoria Mangalia
Recomandări
Procesul lui Vlad Pascu: cererea de abținere a judecătoarei, respinsă de Judecătoria Mangalia


Citește și: Vestea proastă primită de Liviu Dragnea în urmă cu scurt timp. DNA a început ancheta

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce să pui în fasolea bătută ca să-i dai gustul din copilărie. Va ieși deosebit de savuroasă
FANATIK.RO
Ce să pui în fasolea bătută ca să-i dai gustul din copilărie. Va ieși deosebit de savuroasă
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
Țara în care s-a deschis un supermarket low-cost: “Toată lumea e binevenită aici”
FANATIK.RO
Țara în care s-a deschis un supermarket low-cost: “Toată lumea e binevenită aici”
Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Știrileprotv.ro
Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Observatornews.ro
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
HOROSCOP
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI