LIBERTATEA TE AJUTĂ: Reclamă pe bloc, fără acordul proprietarilor?

Pe blocul nostru, de 4 etaje, s-a pus o reclamă, doar cu acordul celor de la etajele 2,3 și 4. Dar, când plouă, ne afectează, în primul rând, pe noi, cei de la parter și etajul 1. Ne-am adresat în scris, atât conducerii asociației, cât și Primăriei, dar ni s-a spus, verbal, că la ei există actele necesare pentru această reclamă pe bloc. Cui să ne mai adresăm? (Marcu Maria, Suceava)
RĂSPUNS: Legea nr. 230/2007 prevede: “Modificările constructive și utilizarea în alte scopuri a unor părți sau elemente de construcție ale clădirii, cum ar fi, ancorarea de reclame pe pereți, suspendarea de stâlpi, pereți, scări interioare și altele asemenea, se vor putea face numai pe baza deciziei comitetului executiv, cu acordul proprietarilor direct afectați și, după caz, pe baza unui proiect tehnic, întocmit de instituții de specialitate, verificat de un expert autorizat, precum și cu autorizația pentru executarea de lucrări, eliberate in conditiile legii”. Așadar, dacă legea a fost încălcată, solicitați răspuns scris, atât de la asociație, cât și de la primărie, și apoi consultați un avocat care vă va spune ce aveți de făcut.
Citește și: Unde sesizati problemele cu asociatiile de proprietari
 
 
Loading...